In tramvai, astazi in fata mea era o doamna atat de faina: bruneta, tunsa scurt, cu haine casual-sport negre, destul de in varsta (50 sa zic…?). Desi era imbracata sport era data cu un ruj puternic, machiata discret la ochi cu negru, purta bijuterii moderne din argint si avea cativa cercei foarte draguti in ureche. Mi-am ridicat de cateva ori nasul din carte, discret ca sa o admir si mi-am zis Pot fi si eu asa! In momentul acela am realizat ca…am fost asa!!!, iar acum sunt intr-un tricou si un cardigan oribile, pe care le-as fi purtat alta data doar prin curte, ca de la ploaie tenesii mei s-au murdarit si nu m-am deranjat sa ii sterg, sunt nemachiata (nici macar cu crema nu m-am dat), sunt ciufulita caci mi-am prins parul in varful capului fara sa ii dau importanta si nu port nici o bijuterie, am unghiile nefacute…Cearcane si o fata trista. Ce imagine dezolanta! Ai mei vad asta zilnic si nici macar cand iesim din casa imaginea aceasta nu se schimba?! Singurul lucru bun e ca am facut dus dupa sala… Asta ar mai fi trebuit sa nu fac si chiar as fi fost praf si pulbere.
Iar acum nu pot sa nu ma intreb unde sunt eu din pozele acestea? Cand m-am pierdut? Cand am devenit atat de nepasatoare? Ok. E bine sa nu iti mai pese de parerea celor din jur, dar nu ma cred nici macar eu cand spun ca despre acest lucru este vorba. Fara sa imi dau seama, am alunecat si nu ca nu imi pasa de ce cred ceilalti, mai grav… nu imi pasa mie de mine. Si prietena mea mi-a atras atentia ca in satul acela uitat de lume, cand locuiam in Delta, ma aranjam, iar acum cand lucrez in mijlocul orasului, intr-un birou, intr-un loc elegant si frumos, umblu parca am coborat la magazinul din colt sa imi iau tigari. La naiba! Si cata dreptate are!
Probabil asa, pe nesimtite, fara sa imi contorizez starile, din nepasare m-am si ingrasat, iar apoi a pornit efectul de domino. Am mai trecut prin asta si e ciudat cum nu a sunat nici o alarma. De obicei venea mai intai tristeatea, frustrarea… vinovatia, anxietatea si apoi se instala ea cu bocancii ei plini de noroi cu care tropaia in sufletul meu ( e un cuvant urat cu D, pe care nu o sa il spun :)), dar va prindeti voi). Acum nu a venit niciuna… Sa le fi confundat cu oboseala? Sa o fi ignorat si sa fi dat vina pe oboseala pentru ca lucrurile merg de fapt foarte bine in viata mea? Ca ea nu tine cont cat de bine iti merge… Vine neinvitata, pe nepusa masa.
Cert este ca doamna aceea frumoasa si atat de eleganta, in tenesi si pantaloni de trening, m-a trezit. Ding! Ding! Ding! Din experienta stiu ca nu exista pastila magica, nu exista om magic care sa te scoata din treaba asta daca tu nu faci nimic, asa ca… weekendul acesta e unul bun pentru restart. Fiecare zi e buna pentru un restart, dar eu am ales acest final de saptamana.
Si am planul facut, ca nu asa oricum se face treaba. :)) Prima oprire: DM pentru vopsea de par, apoi la un magazin fain sa imi iau blugi comozi pentru kilele mele, dar care sa arate omeneste si frumos; ca tot ma pacaleam ca nu ma aranjez ca sunt prea grasa. Vax! stiu prea bine ca nu este asta. Deci in acest weekend voi fi un om extrem de ocupat: vopsit, pensat, manichiura, de astea… Iar Luni ma voi obliga sa ma aranjez ca doamna frumoasa care a sunat, fara sa stie, din clopotel sa ma trezeasca. Luni am si sedinta la cupil, la scoala, cu noua lui doamna diriginta. Aveam de gand sa merg tot asa ca si cum am luat o pauza de la gradinarit… Vai de mine!
Toate acestea sunt urgente si trebuie facute acum, iar pana in primavara, cand mi-am fixat termenul sa fiu in forma, revin si la fustele alea scurte de care imi e dor. :))
Multumesc, draga doamna, oricine ai fi!
ArimsBlog 