Sunt o fire extrem de orgolioasa, incapatanata si chiar mandra as putea spune. Nu as trece in niciun caz aceste lucruri la capitolul calitati, dar asta sunt si invat sa ma accept pe mine fara a ma judeca prea mult. La urma urmei nu putem fi toti buni, frumosi si sfinti. Trebuie sa mai existe si oameni ca mine. Nu as zice ca sunt razbunatoare, in sensul ca nu stau noaptea sa tes planuri prin care sa ma razbun pe cei ce mi-au ranit sufletul, nu consum energia cu acest lucru dar candva nu scapam ocazia daca aceasta se ivea. De cele mai multe ori nu era nevoie caci de acest lucru are in general grija Dumnezeu-ca sa folosesc o expresie populara: Dumnezeu nu bate cu parul sau daca vreti ceva mai modern… Are grija karma, ca tot e la moda treaba asta cu religiile mixate si fiecare cu propria lui modalitate de a privi religia.
Notiunea aceasta de a ierta imi era straina sau mai bine zis ii eram potrivnica. Pana la 35 de ani am crezut ca sunt absolut incapabila sa iert. Cum adica?! Ma ranesti ingrozitor, iar eu sa iert?! Nici nu concepeam asa ceva, din orgoliu, din incapatanare, din mandrie, din durere. Iertarea era ceva ce ma murdarea, imi calca principiile in picioare, ma facea sa cred ca nu mai sunt eu.
De ce? De ce credeam ca nu pot ierta? Pentru ca nu intelegeam iertarea, nu intelegeam acest concept pe de-a-ntregul. In mintea mea iertarea era echivalenta cu a trece peste propria persoana, de a ma calca pe mine in picioare si a-l lua in brate pe cel ce mi-a gresit ca si cum nimic nu s-a intamplat si totul e bine si frumos. Dumnezeule mare! Cum sa fac eu asa ceva cand mie cand te vad, cu firea mea vulcanica si…razboinica, as vrea sa iti crap capul un pic…un picut, nu mult, dar sa ti-l crap totusi.
Eiii! Dar intr-un moment potrivit, caci toate in viata se intampla la momentul potrivit am ascultat intamplator un interviu cu un preot. Era genul acela de preot magnet, caci de obicei, recunosc, butonez telecomanda si sar peste astfel de lucruri, alegandu-le pe cele un pic mai… frivole, decat un interviu cu o fata bisericeasca. Ce m-a facut sa ma opresc? Exact cand am ajuns eu pe canalul respectiv parintele spunea: Dumnezeu ne vrea BUNI, dar nu prosti! Opaaa! Iata cineva pe gustul meu. Caci ideea mea de Dumnezeu se imbina perfect cu blandetea si bunatatea si Dumnezeul meu e destept, nu pedepseste alandala pe oricine pentru orice prostie, deci si pe noi ne vrea la fel: buni si destepti.
Si a continuat discutia din acel interviu pe firul iertarii. In mintea mea Dracusorul deja freca palmele si isi zice ia sa te vad popo cum ma convingi tu pe mine sa ma apropii cu un micron de sfintenie si sa incep eu sa iert! Am avut rabdare sa ascult pentru prima data mai mult de doua fraze pentru ca preotul acesta chiar imi placea, era captivant prin felul de a vorbi, modern, elocvent si foarte realist. De obicei ma apucau nervii numai cand auzeam ca trebuie sa ii ierti pe cei ce ti-au gresit. Si iata cum la 35 de ani am aflat eu ca iertarea e frumoasa, e eliberatoare, e pentru sufletul tau in primul rand si nu pentru cel pe care il ierti. De ce? Pentru ca iertam, dar asta nu inseamna obligatoriu ca acei oameni vor ramane in viata noastra. Iertam, putem trece pe langa acei oameni fara a simti iar si iar durerea ranirii sufletului nostru. Iertam si putem trece mai departe fara a le dori raul si atat! Nimic mai simplu. Nu trebuie sa ii imbratisam, nu trebuie sa ii punem iar la masa noastra, nu trebuie sa ii primim din nou in viata noastra… Pur si simplu ne eliberam de ei, de bagajul greu al ranii pe care o purtam. E treaba lor daca ei primesc sau nu aceasta iertare…
Ce minunat! Pai asa…pot sa iert. Pot fi capabila sa ma eliberez si sa il eliberez si pe cel care mi-a gresit. Iertarea nu e grea! Iertarea e usoara, e frumoasa…e minunata!
Si dintr-odata dintr-un om incrancenat pe mine, pe lume, cu saci grei in spinare, am devenit mai usoara, mai senina (din acest punct de vedere, caci mai am de lucru la altele), iar lista cu oamenii care imi puneau un nod in gat numai cand ma gandeam la ei a devenit aproape inexistenta. Aproape… Sa fim seriosi! Nu m-am transformat in Dumnezeu dupa o emisiune cu un preot sarmant si cu har!
Dar se poate! Ne putem elibera si ierta!
ArimsBlog 