O persoana din viata mea… Ii vom spune M. … a avut o influenta foarte mare asupra mea, uneori buna, dar a functionat cel mai bine in pozitia de asa nu. Pentru a da importanta muncii sale, serviciului sau pentru a da vietii sale un sens, totul trebuia sa fie greu, complicat. Ce nu se incadra intr-o astfel de categorie era lipsit de importanta, nu era notabil, nu merita laudat, mentionat, rasplatit. Tot ce este pozitiv in viata noastra trebuie muncit, transpirat, castigat cu greu, prin sacrificiu si suferinta (dragoste, afectiune, bani, atentie, lauda, orice… aerul pe care il respiram). Am preluat acest mod de gandire si normal ca a avut impact asupra vietii mele.
In timpul scolii, in special la materiile exacte, de foarte multe ori nu dadeam raspunsul la probleme sau exercitii pentru ca in mintea mea rezolvarea nu era grea, deci nu avea cum sa fie corecta. Nu luam in calcul ca eu ma pricep la acea materie si mie mi se pare simplu, nu tuturor. Acest lucru era exclus din start. Nu eram eu chiar atat de desteapta. La teste ma salva totusi faptul ca profesorii ma invatasera sa scriu orice, numai sa scriu, caci uneori chiar daca nu sunt sigura, raspunsul este posibil sa fie tocmai cel pe care il ocoleam. Nimeni nu iti scade si mai mult punctajul daca e gresit, dar daca era raspunsul bun, nu era pacat sa pierzi? In oral era alta poveste… Frica sa nu ma fac de rusine ma paraliza si atunci nu ridicam mana niciodata cand raspunsul imi era prea la indemana. Cand aflam raspunsul (la care ma gandisem si pe care cateodata nimeni nu il stia) aproape ca imi tasneau lacrimile de ciuda ca nu am avut curajul sa spun chiar si o prostie. Cine naiba ma omora? Si daca eram certata ce? Si daca radea cineva, ce? Nope. Eu trebuia sa fiu perfecta, niciodata intr-o situatie penibila.
Acum la serviciu… M. dadea o importanta foarte mare slujbei pe care o avea si se pricepea foarte bine la ce facea. Insa nu ii era indeajuns sa stie acest lucru si sa spuna ca nu i se pare complicat ce face. Totul era complicat, totul era dificil, obositor, caci altfel nu era important. Si m-am trezit gandind la fel, actionand la fel. Cand am de facut lucruri care mie imi par simple, dar pe care sunt totusi oameni care nu le pricep, care nu stiu sa le faca, am tendinta de a nu le da importanta, de a le trece la diverse si preiau tot mai multe sarcini de facut pentru a compensa, pentru a face totul mai greu…mai important. Serviciul trebuie sa fie greu. Altfel de ce sa fii platit? Altfel cum sa fii important? Altfel cum sa aprecieze ceilalti ce faci? Cum sa justifici ce esti, ce faci?
Si acum daca stau sa ma gandesc… De ce naiba sa fii important? Pentru cine? Pentru ce? Daca e greu sau usor, rezultatul nu e acelasi? Faci ce ai de facut… La final conteaza ca e facut la timp… Ce conteaza daca e greu, important sau necesita o capacitate intelectuala mai mare? De ce nu am luat in calcul niciodata ca de fapt MIE mi se pare simplu, ca am invatat sa fac lucrurile acestea, am exersat si lucrat pana am ajuns sa le simt usoare? De ce nu iau in calcul faptul ca am evoluat profesional pana in punctul in care ce fac imi pare acum simplu? De ce nici nu imi trece prin cap ca poate sunt eu desteapta si de aceea totul pare mai simplu? De ce astept eu validarea exterioara si sa mi se spuna: Vai, fata, dar ce desteapta esti si ce complicata treaba faci! Eu nu as sti si nu as putea sa fac cutare si cutare lucru.? De ce imi era teama ca va fi cineva care va gandi ca frec menta toata ziua si iau bani pentru acest lucru?
Si pana la urma de ce sa fie serviciul greu? In fata cui ar trebui sa ma justific eu ca muncesc din greu? Trebuie sa spun ca e greu si naspa doar pentru ca altii asa isi vad jobul? Nu. Am un serviciu fain, ma pricep la ceea ce fac. Uneori e plictisitor, obositor, dar niciodata greu. Imi place ce fac. Oare nu acesta e visul oricui? Sa fie platit pentru ceva ce ii place sa faca?
Nu. Serviciul nu trebuie sa fie greu. Nu este nevoie sa cazi lat de oboseala sau sa nu iti placa ce faci ca sa poti simti ca faci ceva important, ca sa te simti implinit, multumit de tine, apreciat. Nu trebuie sa justifici in fata absolut nimanui cum iti castigi banii si cat muncesti pentru ei. Si daca eu castig usor banii ce inseamna acest lucru? I am fuckin’ Smart! :))))
Simt ca am inceput anul acesta, fara sa imi planific, o calatorie importanta. Este o calatorie in care imi sunt alaturi mie, ma accept, ma valorizez, ma validez, ma iubesc, ma respect, imi recunosc calitatile si le pretuiesc. Deschid larg bratele sa vina in viata mea tot ce e mai bun si frumos pentru ca MERIT! Sa fiu al naibii! Este prima data cand chiar cred acest lucru cu tarie, nu doar il spun… Asadar: MERIT! Merit o viata usoara si frumoasa, merit sa fiu implinita si fericita. Si nu merit doar pentru ca viata mi-a fost grea, pentru ca am facut sacrificii, pentru ca am muncit pe branci pentru orice. Merit doar pentru ca sunt eu… Asa cum merita fiecare dintre voi… oricare dintre noi. Meritam! 🙂
ArimsBlog 