La un moment dat cineva pe blog intr-un comentariu a zis ca ii era dor de mine, cea autentica. Mi-a dat un pic de gandit… Pana si pe blog transpare cand te straduiesti sa fii altcineva, cand vrei sa maschezi ce simti cu adevarat. Ma obisnuiesem de prea multa vreme sa joc roluri in functie de ce credeam ca asteapta ceilalti din partea mea. Acest lucru nu se intampla din parsivism, din dorinta de manipulare, ci de teama ca nu sunt pe masura asteptarilor celorlalti, din dorinta de a nu fi acea persoana careia ii tuna si fulgera tot timpul, care se plange mereu de cate ceva. Acum imi doresc mai mult sa fiu si mai putin sa par. Cand ajungi sa lasi garda jos si sa iti spui fie ce o fi, constati ca oricum oamenii importanti din viata ta au vazut dincolo de aparente si raman langa tine indiferent cum esti. Te sperie lucrul acesta. Nu esti obisnuit.
O viata intreaga ai luptat sa fii cel mai bun, cel mai destept, cel mai educat, cel mai…cel si niciodata nu ai fost destul, niciodata nu meritai. Erai precum magarul cu morcovul legat in capatul batului si alergai, alergai, alergai, dar nu primeai niciodata recopensa dupa care tanjeai. Ai invatat sa mimezi tot: fericire, suparare, empatie, tristete, iubire… totul in functie de cei din jur. Ajungi sa nu mai stii cine esti, care e scopul pentru care faci unele lucruri si ce simti… daca simti de fapt ceva. Te intrebi daca nu e gol pe interiorul tau si de fapt nu ai niciun sentiment real pentru ca nu stii decat sa faci ce crezi ca asteapta cel de langa tine.
Daca ai destul noroc, cum am avut eu, gasesti un om, care cu rabdare va ciopli in zidul pe care ti l-ai ridicat, bucatica cu bucatica si iti arata ca oamenii te iubesc oricum esti, ca esti destul de bun, ca nimeni nu te abandoneaza atat de usor daca te iubeste. Cu greu am inteles ca un om ma poate accepta si chiar iubi asa cum sunt, indiferent cum sunt… fara efort si fara masti. M-am speriat. Oare chiar pot juca jocul acela al increderii si sa ma las pe spate stiind ca cineva ma va prinde? Si daca sunt oameni in viata mea care ma accepta fix asa cum sunt, eu de ce nu as face-o? De ce sa nu ma plac si eu, de ce sa nu dezleg morcovul din varful batului si sa ma asez linistita sa il mananc?
Acceptarea, increderea in propria-ti persoana, dragostea pentru tine se vad. Toata lumea le vede pe chipul tau, in vocea ta, in gesturile tale, in mersul tau… in tot. Dar inca nu stii cum e si oricat ai vrea sa nu se intample, binele te sperie. Cum sa te sperie binele? Nu raul ii sperie pe oameni? Nu, pe unii oameni binele ii sperie pentru ca sunt atat de obisnuiti ca trebuie sa il plateasca, sa ii dea dijma, sa il echilibreze la un moment dat incat cu cat e mai lunga perioada de bine, cu atat frica creste fiindca se tem de momentul platii. Nimeni nu te invata si nu esti obisnuit sa primesti, sa te bucuri si aici sa se inchida cercul. Esti in stare sa fii fericit, dar nu pe deplin pentru ca ai fost obisnuit o viata intreaga, precum un iepure, sa ciulesti mereu urechea la semne, astepti sa fii mancat de lupul cel rau. Nu stii sa traiesti altfel decat cu frica si cel mai tare dintre toate, binele te sperie cel mai mult caci nu stii ce sa faci cu el. Tristetea, frustrarea, anxietatea ti-au fost tovarasi mult timp si ii cunosti, stii ce ai de facut, dar binele te face confuz, te face sa fii in alerta si sa te intrebi daca nu cumva ceva este in neregula, daca nu este un miraj. Este suspect sa te simti bine prea mult timp.
Dar inveti sa te bucuri. Inveti sa ai incredere in cativa oameni care stii ca te prind daca te lasi pe spate. Este un sentiment minunat. Inveti sa te bucuri fara frica si daca va veni momentul unei plati vei vedea ce faci atunci si stii ca ii vei face fata, insa acum savurezi momentul si te lasi in voia lui.
Inca nu stiu daca si cum se termina povestea binelui, dar probabil vom afla impreuna. Caci da, mi-am propus sa fiu autentica si sa calatorim impreuna prin noua mea viata si sa va arat cum ma descopar si ce descopar despre mine. Nu este simplu caci vulnerabilitatea nu este ceva usor, insa atunci cand alegi sa nu fii singur in calatoriile tale, ele devin mai frumoase.
ArimsBlog 