Da, stiu… Nu am reusit sa postez zilnic, asa cum mi-am propus. Nu lipsa timpului a fost motivul, ci inconsecventa mea. In fine…
Am avut o perioada foarte buna de la inceputul anului, dar si o cadere de cateva zile, care m-a dat peste cap. Ce e minunat in toata povestea aceasta este ca spre deosebire de alte dati, imi revin si ma reechilibrez mai repede. Acest lucru pentru cei mai multi dintre voi este absolut normal si poate ca nici nu simtiti atat de acut trecerile acestea de la bine la rau, insa pentru mine e ceva notabil. Sunt foarte incantata ca reusesc sa imi fac fata mai usor si ma pun pe picioare mai repede.
Asa cum stiti, copilul meu este clasa a opta. Perioada Covidului cu scoala online si adolescenta au avut impact foarte mare asupra rezultatelor scolare. Acest lucru a dus la o anxietate majora pentru mine. Face pregatire la romana si matematica, dar constat ca nu e de ajuns si anxietatea mea e pe culmi. Nu mai dormeam cum trebuie, eram intr-o stare continua de incordare si mancam din nou haotic… totul pornind de la simulari…de la constientizarea situatiei parca mai mult decat oricand.
Nu generalizez, stiu ca exista si profesori dedicati, nu discut despre sistemul de invatamant, nu vreau sa starnesc polemici… Vorbesc strict de noi si de experienta noastra, caci asta ma afecteaza. Mi se pare foarte aiurea si sunt dezamagita. Observ in cazul nostru si observ in jurul meu parinti care se plang de aceleasi lucruri.
Bun. Te hotarasti sa duci copilul la pregatire fiindca ce face la scoala nu e destul, tu nu te simti in stare sa faci asta sau nu ai timp si consideri ca e mai in regula sa lasi acest lucru in mana cuiva specializat. Pana aici totul e in regula, dar constati in puii mei! ca meditatorii s-au obisnuit cu pregatirea elevilor deja buni, pe care ii duc catre 9-10 sau catre performanta. Si aici intervine frustrarea! Din punctul meu de vedere esti cu adevarat bun cand iei un copil varza, cu goluri imense, un copil de 4 si reusesti sa il duci la macar 6-7, daca nu chiar la 8. Ce imi dovedesti cand modelezi un copil care are deja baze solide? Eu il aduc la tine ca sa nu fac eu asta si ca sa ma asigur ca nu ramane la nivelul acesta… De ce dau bani? Nici nu imi pasa de povestile meditatorului despre copii cu 10 la evaluarea nationala sau bac. Pe mine ma intereseaza povestile de succes cu elevi de nota 4 care au luat la examene 6-7 macar.
Si ce e de facut? Cum eu sunt cu anxietate generalizata, simt nevoia sa actionez EU, sa iau problema in propriile maini, sa fac in mod direct ceva. Avand experienta ciclului primar din Delta (cand am facut scoala acasa de ne-a iesit pe nas) si a clasei a V a cand de teama trecerii de la scoala din Delta la cea dintr-un oras mare, am muncit ca nebunii amandoi, vom face ce stim mai bine: luam problema in propriile maini. Mda… Pe langa scoala, meditatii, va face pregatire si cu mine. Am luat culegeri cu teste pe fiecare an scolar si pana in iunie le parcurgem din scoarta in scoarta. Ce nu va sti, va invata; ce nu stim niciunul din noi, vom ruga meditatorii sa ne lamureasca. Aceasta era ideea pastrarii meditatiilor in caz ca va intrebati. La matematica am cam uitat materia din clasele VII-VIII. Modul de abordare de la meditatii cu a face teste pentru evaluarea nationala si unde se impotmoleste sa atace acel subiect, mi se pare haotica si ineficienta. E buna metoda aceasta cand ai un elev cu baze solide si are mici lacune. Dar cand ai un copil intr-o situatie precara, singura metoda viabila pe care o vad este sa il iei de la zero pas cu pas. Regret enorm ca nu am facut acest lucru de la inceput si am avut incredere, am crezut ca platind meditatii… va fi altceva.
Da, nici copiii nu sunt interesati, ambitiosi, nu se gandesc la viitor. Dar pe bune acum! Ce sa ii cer unui copil de 14 ani, in plina adolescenta, confuz de toate schimbarile din viata lui, cu dorinta sa se joace inca si cu senzatia ca viitorul e ceva… asa… incert si undeva departe tare? Daca eu nu sunt in stare sa ma motivez sa mananc sanatos si sa fac sport intr-un ritm regulat, fara sa ma abat, desi am probleme de sanatate; cum sa ii cer copilului meu sa fie consecvent si serios? Or fi si copii foarte constiinciosi, dar trebuie sa recunosc ca al meu nu e.
I-am promis ca amandoi vom trece prin si peste asta, ca ii voi fi alaturi la fiecare pas, ca voi munci la fel de mult ca el si ca nu ii cer decat sa munceasca, sa colaboreze cu mine si sa accepte fara impotrivire prioritatile pe care i le fixez. Vom reusi! Trebuie sa reusim… In mintea mea e de fapt o panica paralizanta. :)) Dar nu pot sa ii spun asta copilului, nu? Atunci ce motivatie va mai avea, ce va mai spera el?
Asadar… Am cercetat programa, am facut calendarul, am facut planificarea, am luat materialele necesare si ne apucam de treaba. Unde ne impotmolim apelam la meditatori si o scoatem la capat. Sper ca dupa o perioada de lucru intensiv sa mai scap de golul asta permanent din stomac si senzatia ca imi sta tot timpul un elefant pe piept, iar cupilu’ sa capete mai multa incredere in ceea ce poate face. Acum este si intr-o faza in care nu prea crede ca poate, e confuz, dar in acelasi timp nici nu reuseste sa se mobilizeze singur. Il inteleg perfect. Daca nu esti genul de copil foarte studios, nici nu te apuci singur de lucru si te panicheaza volumul informational de asimilat intr-un timp extrem de scurt. Imi aduc aminte de mine cand ma pregateam de bacul la biologie. Doamne! Cat am amanat! Ma apuc in vacanta de iarna, fac cate un capitol pe saptamana. Gata! din vacanta de Paste ma apuc… si tot asa. Am ajuns sa inghit toata materia in ultima luna de scoala cand deja bacul batea cu pumnii si picioarele in usa. Ce sa ii cer eu cupilului? Normal ca are nevoie de interventie, sustinere si trebuie impins de la spate.
La voi cum este?
ArimsBlog 