De la perfect la imperfect

Nu stiu daca e un curent sau pur si simplu toata lumea s-a saturat de inertia din timpul pandemiei si de dupa ea. Peste tot in jur aud oameni care vor sa faca ceva sa se regaseasca, sa se imbunatateasca, sa nu mai faca niciun fel de compromis. Cred ca pandemia, mai apoi razboiul acesta inutil din Ucraina…acum cutremurele infioratoare din Turcia si Siria ne-au facut sa constientizam cat de marginiti suntem. Cand totul e bine, ai asa… o senzatie de nemurire, ca moartea nu e parte din povestea ta, ca e undeva acolo departe tare si amani, o lancezesti.

Fiecare dintre noi avem nevoie de un imbold (ca sa nu spun un sut in fund, un pas inainte), un declick, ceva care sa ne scoata din amortire. Avem nevoie de o situatie care sa ne faca sa avem voce, sa ne-o recapatam. E drept ca regasirea de sine si recapatarea acestei voci va aduce cu sine si lucruri care pe moment nu ni se vor parea bune: prietenii se triaza, o parte din cei dragi vor opune rezistenta caci nu te stiau asa, angajatorul poate nu va intelege schimbarea si va crede ca ai prins nas ca esti in firma de mai mult timp. Da, intotdeauna cand ne schimbam noi, se va perturba un pic si mediul. Dar merita! Cei care trebuie sa ramana in viata noastra, vor ramane. Cei ce se pierd pe drumul acesta al reintoarcerii catre noi, ghinion! ei pierd si oricum probabil nici nu trebuiau sa fie acolo. Nimic nu e mai satisfacator decat a te accepta, pretui, iubi destul de mult incat sa ai curajul sa ai o voce a ta, sa nu mai lasi cuvintele sa ti se opreasca in gat de fiecare data cand te simti nedreptatit, nepretuit, calcat in picioare si obligat la compromisuri inutile care nu iti aduc niciun beneficiu. E un drum greu, anevoios si te sperie de cele mai multe ori caci a iesi din zona de confort nu este pentru nimeni un lucru simplu.

Ma incadrez si eu in trend. :)) Desi am spus ca anul acesta nu fac planuri, nici rezolutii sau bilanturi, recunosc cinstit ca le-am facut. E drept ca nu sunt pe termen lung si imi dau ragaz, imi las loc si pentru esec. Anul acesta, la fel ca cei din jurul meu, lucrez la mine, cu mine si de data aceasta nu impotriva mea. Imi dau voie sa gresesc, sa o iau de la capat si sa nu abandonez chiar si daca trebuie de o mie de ori sa ma ridic si sa incerc inca o data.

Invat ca imperfectiunea nu este ceva rau, ca uneori lucrurile imperfecte sunt frumoase fiindca tocmai acest lucru le face unice. Poate e amuzant si banal, dar pentru un om care se frustra mereu deoarece voia ca totul sa fie perfect (imposibil!), orice lucru cat de mic e un pas inainte. Am inceput acceptarea imperfectiunii cu florile mele. Am omorat pe capete orhidee fiindca le obligam sa creasca drepte, sa nu aiba radacinile alandala, sa tai fiecare frunza un pic ingalbenita, sa le ud prea des, sa le dau ingrasaminte prea des. Totul pentru ca voiam sa arate perfect! Cand am decis sa le las in voie si sa le accept asa cum sunt ele… strambe, cu radacinile crescute in afara vasului, m-au rasplatit. Erau o feerie cand au inflorit.

Acum lucrez la patura mea imperfecta. Este facuta din resturile de fire de la alte proiecte si va fi o adunatura de patratele in tot felul de culori. Probabil alta data m-as fi chinuit sa le combin astfel incat sa fie simetrice, sa se potriveasca, sa aiba un sens, dar acum nu… va fi o patura imperfecta plina de o personalitate a ei. :))

Si eu… eu nu voi fi niciodata perfecta. Si nici nu mai lupt impotriva mea sa fiu. Consideram inainte ca sfaturile de genul sa te accepti asa cum esti, sa te bucuri de corpul tau asa cum este, sa te pui pe primul loc, sa te regasesti, erau asa, doar niste chestii din carti usurele pentru fandosite, sclifosite care citesc porcarii si vorbesc pe nas de cum au gasit ele iluminarea in carti de dezvoltare personala. Recunosc cinstit ca imi dadeam ochii peste cap cand primeam vreo astfel de recomandare de lectura si nici acum nu pot citi carti de… dezvoltare personala, insa am descoperit pe propria-mi piele ca sfaturile acestea nu-s chiar banale, fara sens si doar pentru sclifosite. :))

Am nevoie sa accept imperfectiunea in viata mea pentru ca am obosit. Este incredibil de obositor sa lupti mereu contra ta, contra a ceea ce iti doresti, sa pui mereu lucrurile in pozitia perfecta, sa te frustrezi cand ziua de Craciun nu e perfecta, cand nu ai ziua perfecta, cand vremea nu e perfecta, cand hainele nu iti stau perfect, cand pielea ta nu mai e perfecta… Si e o lista atat de lunga! Dar lasa-le, frate si in voia lor!

Invat si parcurg acest drum cu pasi mici, uneori nesiguri… Stiu, deja simt ca e mai simplu asa.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: